De ce am plecat din România? / O filă ruptă din jurnalul meu #2



   Nu mi-am dorit vreodată dar nici altcumva nu avea să fie. Am avea o mulțime de oameni inteligenți și talentați, potențial turistic și atâtea posibilități să producem și, totuși, nu avem cum să facem să reușim să ne valorificăm bunurile acestea, din cauza corupției. România e o țară în care astăzi analfabeții fac legea iar media promovează prostia. Oamenii aceia ne vând, ne fură și ne mint privindu-ne în ochi.  Noi suntem mici și neputincioși în fața lor. Încercând să aducem o schimbare ne vom murdări, la rândul nostru. Nu ne-a rămas decât să ciocănim la o altă ușă, să căutăm să ne dezvoltăm și să creștem, fără să uităm să fim oameni, ca ei. Iar din păcate, așa ajungem în străinătate. Speranțele noastre s-au mutat primele acolo.
   În străinătate nu vei fi observat abia după ce ai scos bani din buzunarul tău și i-ai băgat în altul, pentru că ți-ai dezgolit trupul sau pentru că ești nepotul sau fiul lui X. Ți se va aprecia întocmai ceea ce ai în cap și ceea ce scoți pe gură, talentul, aptitudinile. Poți fi auzit și ascultat sau să devii cineva cinstit fiind, omenos, simplu chiar. Făcând pași mici, cu trudă și răbdare, e drept, dar măcar având conștiința împăcată, nu bariere și dezamăgiri.
    Tineretul e primul care pleacă, mai determinat. Rămân bătrânii și părinții dar și ei se duc după o vreme la copiii lor mari deja, fiind sătui de singurătate ori fiindcă ei nu mai au timp să-i viziteze. Presupun că în câțiva ani țara noastră va fi mai tristă decât e astăzi. Și mai singură.
    Poate că nimeni n-a vrut vreodată să fie așa dar nici altcumva nu avea să fie...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Pentru traducere...