Un moment de bucurie în mijlocul furtunii



   Sunt fascinată  de filmul norilor ce se derulează pe cer înainte și după furtună.

   De jocul de lumini al fulgerelor și de  frica copacilor care încep să se zbată neputincioși  încercând să se desprindă din pământ și să fugă, protejându-se de furia naturii. Privesc oamenii cum asemenea pomilor  însă mai capabili, surprinși de stropii de ploaie în „traficul cel de toate zilele” , își caută adăpost sub acoperișuri sau în cafenele. Unii au verificat cum va fi vremea astăzi știind că vor fi mai mult pe drumuri, iar alții au intuit pur și simplu  și au purtat umbrelele cu ei. Îi privesc pe aceștia urcând scările  la ieșirea de la metrou. Eu am făcut asta mai devreme și privind în urma mea, involuntar, am început a mă bucura ca un copil mic de dansul umbrelelor ce se desfășura  atunci parcă  în culise . Am zis să mă bucur și de spectacol și după ce am  urcat scările rulante,  am rămas în ploaie sub umbrela mea roșie, așteptând sosirea următorului metrou și privind. Odată cu aceasta, la primul contact cu stropii de apă, sunetul aprinderii cercurilor de culoare ce se reflectau pe pupilele mele, într-un mod ciudat  îmi bucura auzul. La 2 metri distanță, de sub un gang, oamenii mă priveau întrebători. Gândeau probabil că aș putea „aștepta” persoana după care priveam și de unde erau ei, dându-mă deoparte din calea furtunii.  Era însă momentul meu de bucurie. Și savuram curcubeul la capetele cărora erau speranțele mele. Speranțe pe care nici în zilele posomorâte nu le las pierdute. Speranțele care și în zilele cu ploaie îmi mențin zâmbetul pe buze. 


     Să știi să descoperi frumusețea în cele mai mici și banale detalii sau obiecte din jurul tău, să reușești să te înfrupți din ea în ciuda factorilor externi și să fii același prieten cu natura chiar și când ea este  supărată  pe oameni din cauza faptelor  lor, înseamnă că tu ești mult mai mult decât știi despre tine.

Comentarii

Postări populare

Pentru traducere...