Un moment de bucurie în mijlocul furtunii



   Sunt fascinată de filmul norilor ce se derulează pe cer înainte și după furtună; de jocul de lumini al fulgerelor și de frica copacilor, care încep să se zbată neputincioși, încercând să se desprindă din pământ și să fugă - protejându-se de furia naturii. Privesc oamenii cum asemenea pomilor, însă mai capabili, surprinși de stropii de ploaie în „traficul cel de toate zilele”, își caută adăpost sub acoperișuri sau în cafenele. Unii au verificat cum va fi vremea astăzi știind că vor fi mai mult pe drumuri, iar alții au intuit pur și simplu și au purtat umbrelele cu ei. Îi privesc pe aceștia urcând scările la ieșirea de la metrou. Am făcut şi eu asta mai devreme; și privind în urma mea, involuntar, am început a mă bucura ca un copil mic de dansul umbrelelor, ce se desfășura atunci parcă în culise.
   Am zis să mă bucur și de spectacol și după ce am urcat scările rulante, am rămas în ploaie, sub umbrela mea roșie, așteptând sosirea următorului metrou și privind. Odată cu aceasta, la primul contact cu stropii de apă şi sunetul aprinderii cercurilor de culoare, într-un mod ciudat,  îmi bucura auzul. 
   La 2 metri distanță, de sub un gang, oamenii mă priveau întrebători. Gândeau probabil că aș putea „aștepta” persoana după care priveam și de unde erau ei, dându-mă deoparte din calea furtunii.  Era însă momentul meu de bucurie. Savuram un curcubeu pe care nu oricine avea timp să-l observe. Aşa ca n-a mai contat.

Comentarii

Postări populare

Pentru traducere...