Scrisoarea asta e pentru tine, tinere...



   Cuvânt înainte


   Unii au hotărât să-i declare război timpului. 
   La început au avut ambiție cu toții . Fiecare și-a cunoscut impulsul. Fiecare știa de ce. Probabil au fost câțiva și mai debusolați printre ei. De ce nu...manipulați de alții.  

   Printre militari...au fost unii care au dezertat pur și simplu la un moment dat,  alții care din slăbiciune au reușit să piardă două lupte ( cea cu ei înșiși fiind cea secundară) și au mai fost alții, nu foarte mulți, care au dovedit că sunt niște eroi.
   Să fii dezertor înseamnă să abandonezi lupta ori să treci de partea inamicului.
   Printre dezertorii care au părăsit lupta cu timpul,  au fost unii care acum își reproșează vorbe grele conștiinței, o serie care n-au așa ceva (lași, leneși, iresponsabili) și alții care s-au îmbolnăvit.  Cei care au trecut de partea inamicului, de partea timpului...au fost(aici) deștepți .

    Cei care pe câmpul de luptă strigau în gura mare că sunt cei mai puternici, au fost doborâți de primele obstacole. Au simțit răni însângerate pe corpul lor numai la vederea suliței din mâna inamicului și a început a se mișca pământul sub picioarele lor. Le vibra corpul odată cu sufletul iar amândouă împreună, creau intensitate și iluzia captivității în nisipuri mișcătoare. Militarii egoiști realizau că sunt, de fapt,  slabi. Și pierdeau lupta propriu-zisă, căutându-se pe ei înșiși. Și se regăseau într-a alta, susținută de însuși TIMPUL.  
_______________________________________________________
   
   Timpul are multe fețe. Uneori îți e prieten, uneori te presează , uneori te zdrobește... Așa e el. Așa sunt și oamenii. Diferiți. Unii buni la suflet, miloși, sinceri; alții egoiști, răi, interesați... Mai sunt și oameni care pur și simplu există dar nu știu (nu pot) să trăiască ( au vieți umbrite de trecut sau neajunsuri). Și mai sunt și altfel... Iar ei se nasc, trăiesc și rămân amintire tot în rama timpului.

   Unii rămân în amintirea  apropiaților, alții pe buzele mai multor oameni. Unii cu fapte, unii cu cărți. Alții poate cu starea de bine transmisă de fiecare dată prin prezența lor... Sau cine știe cum.

   Dar revenind la el : însuși  Timpul. 
   Vorbele din popor despre dumnealui  sunt nenumărate.. Ai putea spune că unele se contrazic între ele: „Nu lăsa pe mâine, ce poți face astăzi!”1 și  „Dă-i timpului timp!”2 de exemplu. Ai putea spune asta dar doar dacă privești din unghiul greșit. Doar dacă nu le înțelegi esența sau doar dacă gândirea ta nu este încă foarte sănătoasă.

   Fiecare șir de cuvinte are mesajul său,  iar fiecare proverb (zicătoare etc.) are momentul lui. Și timpul e construit din momente. Și viețile oamenilor. Și ziua aceasta. Și ce trăiești tu acum, e un moment.

   Acum... tinere, nu te juca cu timpul tău. Nu fi atras de tehnologie asemenea unor metale de magnet. Și nu fi leneș ori nepăsător în viața ta.  Iar plictiseală?  Nu există. Tu o inventezi. Tu îi dați contur. Aerul pe care-l respiri...nu doar el te face să trăiești. Citește, pierde-te în natură, exploră, dansează, cântă, iubește! Încearcă să crești cumva. Fii însetat de cunoaștere! Fă în fiecare zi altceva! Sau în ciuda responsabilităților,  atunci când ai timp, fă un lucru pe care-l iubești. Descoperă și mai mult din taina lui!

   Timpul tău... Nu-l lăsa să treacă pur și simplu. Folosește-te de el și-i fii în același timp și prieten. Clipele sunt doar clipe. Momentele de azi vor fi mâine doar o amintire. În fiecare zi trebuie să aduci un plus existenței tale. Nu contează în ce plan. Important e să crești. Iar și iar. 
   La ce bun să dormi până la ora 12:00 de fiecare dată când ai ocazia? Apoi, te încălzește cu adevărat lumea virtuală? Se compară sms-urile cu privirile și cuvintele unui om care stă în fața ta și-ți vorbește deschis? Inteligența unei persoane, firea și prezența sa , sunt mai evidente în mediul online? Te rog, gândește-te de două ori. Nu așa se trăiește. 
   E timpul să judeci ca un om mare. Să înțelegi că trebuie să fii viu. E timpul să te ocupi de tine, de fericirea ta, de viitorul tău. E timpul să începi să realizezi lucruri. Nu pentru a avea cu ce te lăuda. Nu pentru alții, fă-o pentru tine! Descoperă-te și te redescoperă. Zi de zi. Până înțelegi ce vrei și de ce ai nevoie în viața ta. 
   Păstrează aproape de tine oameni potriviți și care-ți seamănă. Păstrează lângă tine oameni care te vor îmbogăți spiritual și de la care poți învăța. Nu oamenii care te trag înapoi.

   Pentru că Timpul ți-a dat o dată timp. Și a făcut-o cu un scop. Și a făcut-o cu o măsură a răbdării. Tu nu știi când i se termină răbdarea, dar sper că-ți vei  da  seama cât mai devreme de importanța lui .

________________________________
1)Nu amâni pe mâine , ceea ce ai azi de făcut, din lene. Iar dacă e foarte important, mai ales, nu te juca.  Proverbul de mai sus îndeamnă la ambiție, implicare și exprimă, de fapt, entuziasm.

2)Și nici nu aștepta la nesfârșit ceva ( pe cineva)  sau ca cineva să se schimbe pentru că așa ți-a promis, pentru că nu ține. Iar dacă ții neapărat să o faci, fă-o doar dacă știi că merită și se cuvine. Să nu riști  să uiți să trăiești!
  

Comentarii

  1. Superoferta anului, numai acum! Oferim o sansa extraordinara celor care vor sa urmeze o cariera de mare viitor, cu un sistem de lucru part-time si foarte avantajos, cu un program de instruire de cea mai mare calitate! Cautati-ne acum pentru mai multe detalii, la adresa de email: mihailgheorghe48@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Pentru traducere...