Atunci când doi oameni se despart...

   

   V-ați cunoscut, v-ați iubit iar acum v-ați despărțit. Motivele... le știți doar voi. 

   Suferiți sau considerați că ați făcut un pas foarte important și potrivit pentru viața dvs. Ați ajuns să fiți singuri pentru că persoana care vă era alături fie vă ținea în loc de la visele dvs.,  fie devenise neînțelegătoare, prea geloasă sau infidelă. Motive ar mai fi. Eu nu le știu la fel cum nu o fac  nici cei cărora v-ați confesat. Ei știu doar o parte din suferința dvs. Și vă sunt alături. Cu un sfat, cu o încurajare, cu o „evadare”. Pentru că...e datoria lor.  Ei știu varianta dvs.. Ei nu simt la fel și nu au trecut prin povestea aceea. Sau au trecut dar nu au rămas.  

     Fiecare despărțire e altfel.

   Unii se despart prin vorbe urâte, reproșuri și lipsă de respect pentru persoana căreia cândva i-ar fi dăruit totul: atenția, încrederea, afecțiunea, venerația, răbdarea și, cel mai important,  timpul.
Într-o situație asemănătoare, problema s-a stârnit din lipsa comunicării, a înțelegerii sau a maturității unuia dintre cei doi/ ambilor amorezați. Unul acuză iar celălalt este acuzat. Parcă la nesfârșit. Astfel apare regretul, nevroza și dezorientarea, dezechilibrul emoțional. Își adresează zeci de întrebări care rămân fără răspuns, se ceartă pe ei înșiși că „și-au pierdut timpul alături de cine nu trebuia” și nu se gândesc decât la aspectele negative pe care le văd acum, pe care au iluzia că le văd sau cele peste care au trecut cu vederea la un moment dat și acum au prins din nou contur. Se lasă stăpâniți de aceste lucruri absurde și nu reușesc să se înțeleagă de dragul acelor momente frumoase petrecute împreună. Nu se ascultă reciproc. Ar trebui ca fiecare să lase puțin de la el, suficient încât să încerce să comunice și nu neapărat pentru a se împăca, ci pentru a putea să-și regăsească fiecare liniștea. Altundeva dacă trebuie. Apoi să ierte. Nu o să uite nimeni nimic și nu e un secret. Important e să se poată trece peste într-o manieră elegantă, cu respect, gândindu-se că din acea relație a rămas o experiență de viață, o lecție ce a contribuit la propria lor dezvoltare. Nu spun să trăiască în trecut. Spun să se inspire din el.  Să privească în trecut, să învețe din el și să ia atitudine în prezent și pentru viitor. Da, pot face asta dacă își ghidează gândirea înspre cel mai ușor drum. De ce să își strice starea de spirit când cineva pomenește numele fostului/ fostei? De ce să fie dezgustat de persoana cu care s-a iubit atunci când se gândește la ea? De ce să sufere noua relație din cauza frustrărilor din cea încheiată? De ce? Mulțumește-i Lui Dumnezeu că ți-a arătat că locul tău nu era acolo. Și mulțumește-i iertând. Poți. Trebuie doar să-ți dorești. Trebuie doar să ai o atitudine corectă. Trebuie doar să ai o gândire sănătoasă și încredere în viitor. Nu aștepta ca celălalt să facă același lucru. În zilele noastre, oamenii duc o luptă a orgoliilor. Tu fă asta pentru tine.

   Sunt și alți oameni care se despart din cauza monotoniei, a obișnuinței sau pentru că realizează că nu mai iubesc. Se despart de comun acord. Merg mai departe pe un nou drum dar separat. Își regăsesc fericirea în altă parte, lângă altcineva. Adevărata fericire. Ei sunt oameni cu judecată, stăpâni pe propriile gânduri și fapte. Ei se înțeleg. Împreună decid ce pas trebuie făcut. Comunică.
 De fiecare dată când se vor reîntâlni, vor fi respectuoși unul față de celălalt. El va rămâne în sufletul ei iar ea în sufletul lui. Nu pentru amăgire, nu pentru că încă se iubesc, ci pentru că...odată au au crezut că sunt suflete pereche și au fost împreună. E imposibil ca cineva care a însemnat mult pentru tine în trecut să nu-ți pătrundă, măcar în amintire,  atunci când îl revezi.

   Atunci când doi oameni se despart, drumul parcurs împreună se împarte în două sensuri  diferite unul mai spectaculos decât celălalt. Lumina ei și Lumina lui.