Adolescența. O filă ruptă din jurnalul meu.

    

     În perioada adolescenței ne schimbăm enorm. Devenim  temperamentali, însetați de necunoscut și  încăpățânați. Ni se pare că avem dreptate cu orice și ne dorim  să fim liberi și independenți. În acest episod al vieții ne îmbătăm pentru prima data din esențele iubirii și năvăliți de mister, încercăm să o descoperim cu pași mici sau mari.   Dezamăgim mult sau suntem dezamăgiți. Greșim sau învățăm din greșelile altora. Avem în cap zeci de întrebări a căror răspuns îl căutăm.  Învățăm să trăim…
      Părinților această etapă a vieții copilului lor, le provoacă multă neliniște, neîncredere și un exces de protecție încărcată cu morală sau anumite interdicții. De aici se stârnesc nenumărate dispute între adultul precaut și copilul ce se inițiază în lumea oamenilor mari.
  Sunt norocoasă că, în cazul meu, aceste discuții aprinse au fost asemenea  furtunilor de vară. Veneau întotdeauna pe neașteptate cu tunete și fulgere și se risipeau cu repeziciune, aproape subtil.  Reacționam cu nervi sau lacrimi ce nu îmi foloseau la nimic.  De cele mai multe ori ma simțeam neînțeleasă . Uneori , fără să îmi dau seama, le spuneam lucruri mai puțin plăcute, care îi întristau. Izbeam ce prindeam și mă destăinuiam jurnalului meu. Știam că el e mereu acolo pentru mine. Niciodată însă nu mi-am dezamăgit părinții. Mereu am avut grijă să nu fac greșeli mari sau… păcate și le-am respectat deciziile în ceea ce mă privește. Am ținut cont de regulile lor chiar de nu mă încântau. Și știu acum că totul a fost spre binele meu.
     Părinții mei sunt cei mai speciali, nu neg, însă încă  mi-e  greu să mă comport cu ei exact așa cum merită. Sunt oameni trecuți prin viață care își fac griji pentru copilul lor chiar și atunci când nu e absolut necesar, oameni ce-și sacrifică timpul și frumusețea vârstei muncind printre străini pentru a-mi oferi cât mai mult din ceea ce îmi doresc, oameni pe care atâta timp cât exist o să îi respect, o să îi iubesc și o să încerc să le demonstrez că țin cont de  tot ceea ce m-au învățat. Acum văd adevărata lor valoare. Mă consolează gândul că nu e prea tarziu. Așa cred.
      Îmi amintesc cum eram și văd cum am devenit . Acum sunt aproape majoră și deja gândesc. Încet-încet privind la alții, citind sau purtând conversații frumoase cu oamenii dragi mie,  m-am orientat spre cele mai potrivite trăsături și mi-am format un caracter, un comportament și o personalitate frumoasă, sper eu.  Fac  diferența  între bine și rău. Îmi aleg cu atenție prietenii. Cel mai mult îmi doresc să am un viitor curat și liniștit.  Îmi place să respect și să fiu respectată. Iubesc să mă hrănesc cu bunătate și iubesc să zâmbesc. Iubesc să am motive care să mă facă să zâmbesc. Iubesc să fiu motivul altor zâmbete. Nu cred în aparențe și-mi îndrept privirea des în sufletele oamenilor înainte să îmi fac o părere. Privesc, deci, spre oamenii care au suflet. Ca orice om, am idealuri și principii, chiar și defecte.
     Încep o viață de om mare, în care mă încred în tot ceea ce am, ce știu și ce pot.  O nouă viață în care încă asimilez. O viață în care cel mai important sprinjin, înaintea altora, mi-l oferă Dumnezeu. O viață în care încă mai am de înțeles unele lucruri dar una pe care nu voi regreta că o trăiesc.