Să fie rasismul o consecință a mass-mediei? / Străinii dincolo de puterea mass-mediei




M-am mutat în țara lui Merkel din motive personale. O dată ajunsă aici și cu toate temele făcute de acasă ( mă refer strict la cuprinsul cărții intitulată „viața mea de acum încolo”), m-am ciocnit de o cu totul altă realitate și de un alt grad de dificultate al drumului pe care trebuia să-l urmez fără să privesc înapoi neputincioasă. Iar surprinzător, această America pe care eu, Columb, am descoperit-o, mi s-a părut de la primul pas făcut pe teritoriul ei de două ori mai interesantă decât închipuirile și temerile cu care navigasem pe ocean.
A trebuit să învăț limba germană (care nu e tocmai ușoară) și să descopăr noi mentalități și culturi (pentru că deși vorbim despre Germania, aici trăiesc foarte multi alți oameni veniți de pe toate continentele). Pe unele am învățat chiar să le accept. Am lăsat prejudecățile și teama deoparte, iar puterea mass-mediei nu a avut un efect negativ asupra sentimentelor mele.  Mademoiselle intenționat sau nu - are tendința de a-ți manipula gândurile , de a-ți influența opiniile și de a-ți transmite frică. Agățându-mă de subiectul nostru- frică de toată nebunia cu refugiații sau teama față de oamenii care au altă confesiune(nu foarte prezentă la noi în țară sau prezentată nouă doar prin elemente numai bune de acuzat).
Și am reușit să le descopăr altfel. Întâlnind altfel de oameni și cunoscând poveștile lor am crescut și eu. Parcă am citit încă un teanc de cărți din raionul la care poate nu m-aș fi dus într-o bibliotecă, și am făcut cunoștință cu noi experiențe, feluri de mâncare delicioase, alte tradiții, etc. În tot timpul ăsta mi s-a respectat religia și mentalitatea.
Pentru că am știut să fac diferențe între oamenii buni și oamenii răi (pe care fiecare nație îi are) și am fost atentă la detalii. Mi s-a părut interesant să aleg să fiu „open mind” încă de la început pentru ca viața mea aici să nu aibă un parcurs lipsit de culoare. Oamenii ăștia mi-au adus într-un fel sau altul fericire. Nu doar cultură. Până la a fi un om de carieră și până în ziua în care „germana mea” va fi impecabilă, de ce să fiu rece, neinteresată și limitată în gândire? Ce bine îi va face sănătății mele și ce satisfacție îmi va aduce?
Viața e frumoasă iar oameni interesanți sunt la fiecare pas.

Comentarii

  1. Vei fi un OM de succes! Eu am încredere în tine! Diversitatea nu e pentru toți. Ea presupune adaptare��, răbdare⏳și echilibru⚖. Tu le ai pe toate.
    Viel Erfolg!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Pentru traducere...