De-a v-ați ascunselea cu Fericirea.



     

      Fericirea  nu este un  obiect ascuns; iar tu nu ai misiunea de a-l găsi pentru că nu există. Nu sub forma unui obiect. Și nici în întruchiparea unei persoane. Nu undeva și nici în cineva. 

   Fericirea nu este șutul care marchează golul ci meciul în sine. 
   
   Fericirea nu este un obiectiv ce trebuie concretizat. Așa ți se pare ție. Fericire e atunci când trăiești ceea ce faci. 

   Fericire transmiți prin fiecare por în momentele în care încerci, creezi și crezi în tine. Chiar și atunci când iubești. Cum de nu vezi? 

     Fericirea nu înseamnă succesul de la final. Atunci e reușită. Triumful  are viață mai scurtă în sufletul tău și doar îți „alimentează” ego-ul. Rămâi cu satisfacție dar nu cu Fericire. Fericire ai avut pe drum, când ți-ai pus ambiția, pasiunea și entuziasmul în joc.  

     Fericirea vine din interior și pornește din gândire. E trăirea ta, nu crezi?  De ce stai agățat de o greutate imaginară care îți umbrește sufletul? De ce alergi disperat strigând Fericirea când ea e deja în brațele tale dar tu te ferești să o privești?


     Bucură-te de fiecare moment  căci  Fericirea e în tine! Nu o căuta în locuri greșite doar fă puțină liniște să îi poți auzi glasul.

Comentarii

Postări populare

Pentru traducere...